din Cluj în Ocean City!

Zambesc.. Un ghiozdan in spate, o valiza rosie Samsonite, un laptop. Am pornit. Cu ce? Cu o tona de frici,  intrebari si sperante. Singura intr-un autocar spre Budapesta. Parintii mei in spate, facandu-mi cu mana.  Sunt doar un copil de 19 ani..zapacit si imatur, cum o sa ma descurc eu acolo? N-am mai avut un job in viata mea. M-au otravit “amicii binevoitori” cu ganduri gen: o sa se prabuseasca avionul, o sa te impuste mexicanii, o sa vine un tsunami, o tornada, o sa te violeze aia, criza economica o sa te lase cu o gaura uriasa in buget, n-o sa-ti scoti banii de program, o sa mori de gripa porcina. Nu e nicio gluma la mijloc, nu trecea nicio zi fara sa aud vreun indemn de genul asta. Pana si tipul de la xerox mi-a zis ca ce naiba fac eu in SUA? Atunci stiu ca m-am enervat si m-am rastit la el “Ce naiba sa fac toata vara in tara? Decat sa pierd vremea p-aici, mai bine fac ceva util acolo!” A tacut. Eram nervoasa. Vroiam sa taca toti, sa ma lase in pace. Oricum nu mai puteam da inapoi.
Am ajuns in Budapesta in aeroport. M-am uitat pe biletul de avion, m-am uitat in jur…si m-a strafulgerat un sentiment de disperare. Ce naiba fac acum? Unde trebuie sa merg? E primul meu zbor! In jurul meu, multi unguri, cativa straini si un grup de romani. Ma duc la unul dintre tipi hotarata, si-i zic “Salut! Ma poti ajuta cu ceva? Am un bilet de avion. Cum procedez?” Tipul imi zambeste si imi arata unde sa ma uit pentru zborul meu, unde sa las bagajele, ce sa fac dupa check in. Gasca de romani mergeau si ei in SUA, dar in alta parte. (aahh..ghinion!) Le-am zis ca merg singura si s-au minunat de curajul meu. (Ok..nu aveam nevoie de asta acum) ..Oricum..de treaba oamenii. Am incercat sa mananc, n-am putut. Intr-un final, m-am dus la check-in si am aterizat intr-o sala, asteptand avionul. Eram foarte nelinistita pentru ca habar n-aveam incotro trebuie sa merg. Langa mine un batranel care parea roman. “Sunteti roman?” il intreb. El…”nono..I’m american”. OK..Bun si asa. Il intreb pe unde trebuie s=o iau in continuare la care omul ma linisteste spunandu-mi ca are acelasi zbor si ca tot ce trebuie sa fac este sa ma iau dupa el. Dupa care incepe sa-mi povesteasca relatia lui amoroasa si sexuala cu o tipa de 40 de ani din Florida. Ok…ma gandeam..interesant inceput. Tipul din fata mea ma intreaba dintr-o data pe romaneste unde merg. Raman surprinsa si apoi povestesc putin cu el. “Deja imi fac prieteni..ce tare!” gandeam eu. Urc in avion. Decolam. Oai..ce feeling… Vedeam norii sub mine, si casele cum se fac tot mai mici…si apoi forme..ca pe google earth :)) Nu-mi venea sa cred ca in sfarsit zbor! Cateva turbulente m-au agitat si m-am uitat speriata in jur. “Te rog Doamne sa nu mor acum!” Ma uit la oamenii de langa mine si constat mirata ca isi citesc linistiti ziarul, dorm sau beau ingandurati cafeaua. Ce relax…Numai eu ma panichez ca idioata..pff..Ajung in Amsterdam, ma dau jos, caut disperata bagaju, intreb in stanga si-n dreapta..dau numai de oameni care nu stiu engleza..intr-un final intreb niste americance care ma sfatuiesc sa vorbesc cu flight attendant-ul. Aceasta ma linisteste spunandu-mi ca bagajul mi-a fost mutat in avionul spre New York. “hiuh!” Inainte de asta, vorbesc cu tipul roman care a fost in zbor cu mine si mergea la Paris parca..sau Londra? Nu mai stiu. Si-mi spune sa au mai fost plecati prieteni de-ai lui in state si ca s-au intors schimbati. Mi-a zis ca admira curajul meu si ca o sa ma intorc cu siguranta shimbata. I-am dat dreptate si atunci, doar ca nu stiam cum va fi schimbarea aceea de care vorbea toata lumea…

In fine..urc in avion (KLM), ma intampina stewardese dragute, ma asez si decolam. Iar am avut sentimentul acela de wow, pot orice! Ma uit pe geam si vad tarm si apa..traversam Marea Britanie. Nu-mi vine sa cred efectiv ca orele de geografie s-au mutat in fata mea si ca le traiesc efectiv! Vad pe ecranul din fata mea altitudinea la care suntem, viteza, locul pe harta. Sunt fascinata. Observ o telecomanda pe care ma chinui vreo 10min s-o scot de langa scaun, si incep sa navighez. Filme, muzica, jocuri parca… Ma opresc la un film de epoca..nu mai stiu ce era. Atipesc. Ma trezesc cu mancarea in fata. Pff..ce fain..chiar muream de foame. Ma pun sa ascult muzica. Atipesc din nou. Aterizam. Ce naiba? Am si ajuns? Credeam ca e mai mare Atlanticul? “Esti in New York!” Nu-mi venea sa cred. Ajunsesem in New York! Nu-mi mai mergea telefonu..nu puteam anunta pe nimeni cat de fericita eram! Trec de controale, vad o gramada de oameni cu fetele acoperite sa nu ia gripa porcina, rad de ridicolul situatiei, aud engleza peste tot si dau peste niste fete din cj care merg tot in ocean city. Rasuflu usurata ca nu mai sunt singura si astept un anume Gabriel sa ne duca la destinatie. Intr-un final apare si ne duce. Drum drept si multi copaci. Cam atat. Ajungem in Ocean City, pleaca tipele de la psiho unde erau cazate si raman eu. Ajung la o casuta aproape de ocean si ma chinui sa urc valiza. Ajung in apartament, vad o punga uriasa de popcorn, galagie si multi oameni razand.

Aflu ca sunt 3 oameni in apartament care au acelasi job ca si mine. Ma bucur. Aflu ca Alex lucreaza la acelasi magazin unde lucrez si eu. Ma cheama pe plaja. Accept. Frumos inceput, ma gandeam. Ne plimbam pe plaja si povestim. Observ ca avem o gramada in comun, de la filme la pareri. Fain.

Prima zi de lucru, 16 iunie. Vorbesc cu Patrick, angajatorul de la Flashback, un tip foarte de treaba. Imi zice sa vin a doua zi, sa ma odihnesc. Thanx God! Rezolv cateva chestii organizatorice intre timp (aplic pt ssn, ma interesez de card Bank of America, cunosc lumea) Seara, adunare generala de romani sa iesim la o terasa. aha…frumos…doar ca la 12 noaptea nu mai era nicio terasa. Plus ca trebuia sa ai 21 de ani ca sa intri in cluburi. Mda…nashpa asta.. Solutia a venit imediat. strangere de fonduri si cumparat bere. Chef in apartament: bere, vodca, suc, glume si buna-dispozitie!

Am  aterizat ca o romanca stresata in mijlocul capitalismului salbatic si am invatat pe rand sa vad partea buna a lucrurilor, sa fiu eficienta, sa ma relaxez, sa rad cat de mult pot, sa ma descurc pe cont propriu, sa apreciez familia si in final…sa ma maturizez!